Calul episcopului de Catania PDF Imprimare E-mail

Această legendă spune povestea crudului împărat suab, Henry al VI-lea, care a domnit în «st1:state»«st1:place»Sicilia«/st1:place»«/st1:state» între 1194 şi 1197 şi a conferit putere episcopilor şi demnitarilor care îi erau loiali şi erau reprezentanţii săi demni, chiar şi din punct de vedere al cruzimii de care dădeau dovadă.
Unul dintre aceşti funcţionari imperiali cruzi era episcopul de «st1:city»«st1:place»Catania«/st1:place»«/st1:city» care, într-o bună zi, şi-a lăsat cel mai frumos cal pe mâna unui scutier şi a doi rândaşi, cerându-le să facă împreună cu animalul o plimbare pe versanţii Etnei.
Pe drum, calul a luat-o la fugă dintr-odată către vârful vulcanului. Doar scutierul a putut să îl urmeze, căci cei doi rândaşi, obosiţi, au preferat să se întoarcă în «st1:city»«st1:place»Catania«/st1:place»«/st1:city» - greşeală care s-a dovedit fatală, întrucât, la întoarcere, episcolul suab i-a decapitat imediat.
Scutierul l-a urmărit pe cal până când acesta a ajuns în vârful muntelui Etna, însă atunci când s-a aflat pe marginea craterului central, calul s-a aruncat înăuntru.
Bietul scutier începu să plângă, ştiind ce soartă îl aşteaptă dacă se întoarce la nemilosul lui stăpân fără cal. Dintr-odată zări lângă el un bătrân cu barbă albă care îi spuse "Ştiu de ce plângi. Vino cu mine şi îţi voi arăta unde îl găseşti pe calul Episcopului".
Bătrânul îl linişti pe scutier şi îl conduse într-un tunel misterios format de fumul vulcanului, până când au ajuns într-o încăpere minunată, plină de cristale şi candelabre strălucitoare. Aici se afla un tron din aur pe care stătea Regele Artur (care, conform unei legende englezeşti, trăieşte şi acum pe Muntele Etna).
Regele îi spuse scutierului că ştie totul despre el şi despre crudul episcop de «st1:city»
«st1:place»Catania«/st1:place»«/st1:city». Îi arătă calul viu, şi adăugă: "Întoarce-te la episcopul tău şi spune-i că ai fost la curtea Regelui Arthur şi că aroganţa şi cruzimea sa, în calitate de reprezentant de încredere al Împăratului Henry al VI-lea, au fost văzute de Dumnezeu şi că eu, Regele Arthur, voi fi cel care îl voi pedepsi pentru păcatele sale. Mai spune-i că dacă doreşte să îşi recupereze calul, trebuie să vină el singur să îl caute, pe jos, până în vârful muntelui. Iar dacă nu apare în paisprezece zile, în cea de-a cincisprezecea zi va muri".
După ce a rostit toate acestea, i-a dat drumul scutierului, oferindu-i un mantou somptuos şi o pungă cu bani.
Dintr-o dată, scutierul se găsi din nou la marginea craterului. Crezu că a visat, însă îşi dădu seama imediat că pe umeri purta mantoul, iar în mână ţinea punga cu bani. S-a întors în «st1:city» «st1:place»Catania«/st1:place»«/st1:city», însă episcopul cel crud nu l-a crezut. Bănui chiar că scutierul i-a vândul calul şi că darurile Regelui Artur erau o minciună. Totuşi, Episcopul a fost impresionat într-un mod ciudat de sinceritatea servitorului său şi hotărâ să nu-l decapiteze, ci să-l închidă în temniţă.
Timp de 14 zile, scutierul a fost adus în faţa Episcopului pentru a i se pune întrebări, însă de fiecare dată spunea aceeaşi poveste, cea despre Regele Arthur. Episcopul nu vroia să se umilească sau să-şi recunoască greşelile şi îi trimitea des pe cavalierii său să îi caute calul pe Etna. Niciunul dintre ei nu a reuşit să îl găsească şi nici nu s-a mai întors.
În a 15-a zi, episcopul, exasperat, ceru să fie dus în faţa scutierului îndrăzneţ. "Eşti un vrăjitor", îi spuse "Îţi baţi joc de mine luându-mi nu doar calul, ci şi cavalerii şi străjerii. Iar acum vei plăti preţul pe care trebuie să îl plătească vrăjitorii ca tine: nu vei fi spânzurat şi nici decapitat, vei fi ars pe rug!  Străjeri, luaţi-l şi ardeţi-l de viu!" Şi spunând acestea, se ridică în picioare, ochii i se bulbucară şi căzu pe pământ mort.
Profeţia lui Arthur s-a adeverit, iar chinurile la care îi supunea Episcopul pe locuitorii
«st1:city» «st1:place»Cataniei«/st1:place»«/st1:city»au luat sfârşit odată pentru totdeauna.
Şi chiar şi durul Împărat Henri al VI-lea al Suabiei a fost lovit de răzbunarea divină, întrucât a murit la doar douăzeci şi trei de ani în «st1:city» «st1:place»Messina«/st1:place»«/st1:city», pe 25 septembrie 1197. Corpul său se află la Catedrala Palermo, alături de cel al soţiei sale, Constance de Hauteville şi al fiului său Frederic al II-lea de «st1:place»Suabia«/st1:place».

 
< Precedent   Următor >

Powered by Neatos