Oraşul Catania a fost victima mai multor evenimente devastatoare în secolul al şaptesprezecelea; printre acestea se numără erupţia din 1669 şi cutremurul catastrofic din 11 ianuarie 1693 care a distrus aproape întreaga localitate.
Două legende fac referire la acest cataclism cumplit: legenda lui "Don Arcaloro" şi cealaltă a "Episcopului Carafa.
Prima dintre aceste două legende povesteşte că în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1693, când o vrăjitoare celebră şi înfricoşătoare s-a prezentat la palatul Baronului Don Arcaloro Scammacca de Catania, acesta i-a cerut, pe un ton tăios, să se arate la fereastră. I-a explicat că trebuie să îi transmită informaţii de extremă urgenţă şi importanţă: o chestiune de viaţă şi de moarte!
Servitorii nu au vrut să o lase să intre, însă Don Arcaloro, cunoscând cu cine are de-a face, i-a dat voie înăuntru.
Vrăjitoarea cea bătrână i-a spus Baronului că în timpul nopţii o visase pe Sant'Agata care îl implora pe Cel de Sus să salveze oraşul său de cutremur.
Însă Dumnezeu a refuzat să îi îndeplinească dorinţa, din cauza păcatelor comise de oamenii din Catania. Şi atunci a rostit profeţia: "Don Arcaloru, Don Arcaloru, dumani. A vintinura, a Catania s'abballa senza sonu". ("Don Arcaloru, Don Arcaloru, mâine la ora 8 Catania va dansa fără muzică").
Baronul a înţeles imediat ce înseamnă "dansul fără muzică" care va cuprinde Catania; şi după ce a recompensat-o cu mărinimie pe vrăjitoarea cea bătrână, a fugit la ţară, unde a aşteptat ora fatală. La ora prezisă de vrăjitoare, s-a produs cutremurul cu consecinţe catastrofice.
A doua legendă, relevantă pentru cutremurul din 1693, este cea referitoare la Episcopul Francesco Carafa, care a condus Catania în perioada 1687 - 1692.
Legenda spune că acest episcop bun, prin rugăciunile sale intense, a reuşit de două ori să ţină oraşul său departe de riscurile cutremurului.
Însă în 1692 a murit, iar anul următor, din cauza faptului că nimeni nu mai făcea acele rugăciuni,Catania a fost distrusă de cutremur.
|