Escursioni Etna Experience: tour in jeep e trekking sul vulcano Etna

Etna a apărut în urma erupţiilor subacvatice care au format Câmpia Cataniei, acum aproximativ 500.000 de ani.

Întrucât de-a lungul istoriei Etnei s-au produs nenumărate erupţii, acestea sunt împărţite în două categorii: "Erupţii antice" şi "Erupţii moderne".

Au avut loc 135 de erupţii antice, un număr destul de mic ţinând seama de lungimea perioadei respective; Acest număr este probabil atât de redus, întrucât oamenii din acea perioadă observau doar erupţiile cele mai mari şi impresionante.
Cea mai impunătoare erupţie a fost cea din 396 ÎdC care a ajuns până la mare. Mai pot fi menţionate erupţiile din 1329 şi 1382 care au răspândit panică în rândul locuitorilor zonei. Însă cel mai cumplit cataclism a avut loc în 1669 când un flux de lavă a coborât în mare şi a devastat o parte importantă din teritoriul Cataniei.

Această erupţie din 1669 este considerată punctul de legătură între erupţiile antice şi erupţiile moderne. Cea mai impresionantă erupţie a început la 11 martie, când o fisură din zona Nicolosi a ajuns la craterul central. În josul fisurii au început să apară guri care au format încetul cu încetul coline, denumite în prezent Monti Rossi. Din aceste coline a început să curgă un şuvoi interminabil de magmă care a scufundat o parte din oraşul Catania, până la mare.

Alte erupţii ce merită menţionate sunt: erupţia din 1811 în urma căreia s-a format Monte Simone, în Valea Bove; erupţia din 1852 care a ameninţat, prin intensitatea sa, ţinutul Zafferana Etnea; erupţia din 1865 care  a cuprins Monte Frumento; erupţiile din 1883 şi din 1886 care au ajuns până la Nicolosi, şi în sfârşit erupţia din 1892 care a creat Monti Silvestri, situaţi la 1900 m deasupra nivelului mării, lângă Refugiul Sapienza în partea de sud a vulcanului.

Demne de menţionat sunt şi erupţia din 1908 care a durat 8 ore, erupţia din 1910 care a ameninţat Belpasso şi cea din 1911 când lava a ameninţat fluviul Alcantara.

Însă erupţia cu cel mai devastator efect a durat 6 zile şi a început la 7 noiembrie 1928. La câteva zile de la izbucnirea erupţiei, lava a ieşit printr-o fisură poziţionată la o înălţime de 1000 m, ajungând repede în Mascali, localitate care a fost distrusă.

Alte erupţii au avut loc între 1947 şi 1966.

În 1971 o erupţie a scufundat în lavă un observator astronomic vechi, distrugând staţia pentru telecabină situată în partea de sud a vulcanului. În timpul acestei explozii, s-au deschis multe guri ale vulcanului la altitudini mai mici, ameninţând oraşele Fornazzo şi Sant'Alfio.

În acelaşi an s-a format cel de-al patrulea crater somital, craterul de Sud-Est. Acest crater este considerat protagonismul anului! De fapt, în vara lui 2001, acesta a fost marcat de o intensă activitate efuzivă şi explozivă. Caracterul spectaculos al erupţiei este determinat de exploziile intense, violente şi repetitive. Fiind scurte ca durată, aceste explozii s-au produs la interval de o zi sau două, fiind urmate de fântâni de lavă şi un flux de lavă orientat către Valea Bove.

Astfel, înălţimea craterului de Sud-Est a crescut repede.

Aceste fenomene sunt atât de spectaculoase datorită superbelor fântâni de lavă şi vuietului violent ce se poate auzi şi la câţiva kilometri depărtare. Deseori, din cauza vântului, nisipul şi cenuşa vulcanică expulzată de Etna se depun în localităţile  de la poalele vulcanului, creând probleme pentru traficul rutier şi uneori chiar determinând închiderea aeroportului din Catania.

Oraşe şi zone distruse

Catania (693 ÎdC şi 252 DC, 1381, 1669); Trecastagni (1408); Adrano (1610); Randazzo (1614, 1981); Nicolosi (1634, 1669); Belpasso (1669); Mompilieri (1669); Mascalucia (1669); Camporotondo (1669); San Giovanni Galermo (1669); San Pietro Clarenza (1669); Misterbianco (1669); Zafferana Etnea (1792); Bronte (1843); Linguaglossa (1923); Mascali (1928); Milo (1950); Fornazzo (1950, 1972, 1979); Sant'Alfio (1972); Ragalna (1983).